Îmbătrânirea populației reprezintă o tendință globală majoră care afectează, în ritmuri şi la niveluri diferite, toate statele. Ea reflectă unele dintre realizările semnificative ale dezvoltării umane, precum îmbunătățirea sănătății, longevitatea sporită și scăderea mortalității.
Odată cu creșterea numărului de persoane în vârstă, se recunoaște tot mai mult importanța îmbătrânirii active și, totodată, importanţa drepturilor persoanelor în vârstă, după cum o demonstrează o serie de inițiative şi mecanisme internaționale.
În ciuda acestor eforturi, persoanele în vârstă se confruntă cu multiple probleme care le restricționează atât drepturile, inclusiv dreptul la autonomie, participare, accesul la educație și formare, la sănătate și asistență socială, cât și contribuția la bunul mers al societăţii. Mai mult, vârsta înaintată agravează provocările cu care indivizii se luptă pe tot parcursul vieții, cum ar fi discriminarea pe criterii de gen, rasă, etnie, dizabilitate, religie sau alți factori. Astfel, sărăcia, discriminarea, violența și abuzul, precum și lipsa de date şi statistici privind persoanele în vârstă, reprezintă amenințări majore pentru bunăstarea acestora.
Documentele internaționale privind drepturile omului nu fac referire în mod explicit la persoanele în vârstă, existând riscul ca drepturile acestora să fie neglijate în activitatea de implementare, monitorizare și raportare, sau chiar să fie interpretate diferit, în funcție de mecanismul și contextul drepturilor omului.
Expertul independent al ONU privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele vârstnice sublinia necesitatea elaborării unui instrument specific cu caracter obligatoriu care să abordeze provocările speciale legate de drepturile omului, cu care se confruntă persoanele vârstnice.