Comunicat de presa – Astazi, Doamna Riccio Daniela – Presedinte al Asociatiei Europene a Drepturilor Omului si Protectiei Sociale a oferit in cadrul Consiliului Director ce a avut loc Diploma de Merit domnului Mihai Caldararu – Directorul General.
martie 17, 2021
214
0
0
Astazi, Doamna Riccio Daniela – Presedinte al Asociatiei Europene a Drepturilor Omului si Protectiei Sociale a oferit in cadrul Consiliului Director ce a avut loc Diploma de Merit domnului Mihai Caldararu – Directorul General.
Am acordat o mică distincție, care a constat în înmânarea unei diplome de merit catre domnul Mihai Căldăraru. Prin acest mic semn simbolic ne-am arătat recunoștința pentru implicarea acestuia în activitățile filantrilopice derulate de acesta. Prin aceste mici gesturi si nu numai, AEDOPS susține toate demersurile prin care persoane defavorizate si persoane cu dizabilitati aflati in situatii speciale primesc ajutor. Iar implicarea si daruirea domnului Căldăraru nu au avut cum să rămână fără măcar un gest prin care să ne arătăm multumirea.
Şef Serviciu: Biroul comunicare cu mass-media şi imagine
Andreea Ilie
Add Comment