Mihai Căldăraru a oferit 50 de pachete cu alimente persoanelor defavorizate!

În urma solicitărilor primite din partea unor persoane vârstnice, bolnave sau a familiilor cu mulți copii, privind acordarea unor ajutoare in alimente și produse igienico sanitare.
Direcția Generală de Asistență Socială România din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, prin reprezentantul sau legal dl Mihai Căldăraru, a pregătit și distribuit, mai multe pachete cu alimente.
Pentru ajutorarea acestora, la inițiativa domnului Mihai Căldăraru, Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială a distribuit săptămânal pachete cu alimente persoanelor aflate în situații de risc.
Lucrarea socială reprezintă o manifestare a dragostei față de aproapele nostru, pentru că filantropia înseamnă milă, altruism, bunătate, iubire dezinteresată și fapte bune”, a precizat Mihai Căldăraru, Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale.
Mihai Căldăraru a început să ofere sprijin semenilor săi prin 2011, prin intermediul unui ONG. Acesta dorește să ajute oameni care care întâmpină greutăți mai ales în perioada aceasta a sărbătorilor. Îi ajută cu mare drag, fără a avea vreun beneficiu.
„Pentru o zi, poti fi ingerul lor.O zi obișnuita, nu cea de Paste sau de Craciun cand ne aducem aminte unii dintre noi ca trebuie sa fim mai buni. Parasiti de propriile familii si abandonati de societate intr-un cadru rece, institutionalizat, au nevoie de tine sa simta ca nu au fost uitati. Fa o prajitura sau o placinta si du-o la o casa de copii sau la un azil de batrani, strange jucariile cu care copilul tau nu se mai joaca si doneaza-le unor copii institutionalizati, cumpara o duzina de andrele si mohair si du-le batranelor de la caminul din apropierea locuintei tale, sau fa orice altceva crezi ca le-ar bucura, macar putin, sufletele insingurate. Iti garantez ca bucuria ta va fi cel putin comparabila cu a lor”, ne transmite Mihai Căldăraru, Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială România. Mihai Căldăraru Director General (Direcția Generală de Asistență Socială România), a anunțat într-un mesaj pe site-ul aedops.ro, „că bătrânii și copii aflați în izolare sau cu restricții de deplasare și persoanele cu dizabilități pot suna la numărul de telefon 0739.377.777, atunci când au nevoie de ajutor”.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *